Conform art.915 din Codul de procedură civilă, instanța de judecată căreia soții trebuie să se adrese pentru a depune cererea de divorț întemeiată pe acordul părţilor (vezi aici model) este:

1. judecătoria în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor (vezi aici);

2. dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul;

3. dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni expres să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

1. conform art. 15 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, pentru cererea de divorţ întemeiată pe acordul părţilor este de 200 lei;

2. dacă veți dori să efectuați și partajul în același cu timp cu divorțul, veți achita în plus o taxa de timbru conform art. 5 din O.U.G. nr. 80/2013 (mai multe detalii privind partajul vezi aici).

Dacă nu dispuneți de suficiente resurse financiare pentru a achita aceste sume, ar putea face o cerere de ajutor public judiciar ( vezi aici model). Dacă nu vă încadrați în condițiile pentru care se obține acest ajutor, puteți oricând să solicitați doar divorțul, iar introducerea cererii de partaj să se facă ulterior pronunțării acestuia, întrucât legea nu prevede un termen în care sunteți obligați să introduceți o acțiune pentru împărțeala bunurilor. 

Totodată, conform art.11 alin.1 lit. a din O.U.G. nr.80/2013, taxele judiciare de timbru se pot înjumătăți dacă vă întelegeți asupra împărțelii bunurilor și solicitați instanței să ia act de întelegerea dumneavoastră. Întelegerea soților trebuie consemnată în scris, fie printr-un acord de mediere ( presupune deplasarea la un mediator pentru a stabili modul în care veți împărți bunurile) ce va fi depus o dată cu cererea de divorț, fie prin redactarea unei tranzacții prin care  solicitați instanței să ia act de înțelegere. 

De asemenea, aveți posibilitatea să vă adresați unui notar pentru efectuarea partajului. Recomandat este să întrebați înainte notarul ce costuri implică acest demers.

1. cererea de divorț întemeiată pe acordul părţilor; ( vezi aici model)

2. copie după certificatul de căsătorie ( dacă l-ați pierdut, conform art. 155 din H.G. nr. 64/2011 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă : „ În caz de pierdere, furt sau distrugere a certificatului de stare civilă, persoanei îndreptăţite i se eliberează, la cerere vezi aici, un nou certificat”; în acest sens, trebuie să depuneți la primărie o cerere de eliberare a unui nou certificat de căsătorie);

3. copie după documentele cu care se face dovada identităţii (buletinul de identitate/paşaportul);

4. copie după certificatele de naștere ale copiilor minori, după caz;

5. documentele necesare efectuării partajului bunurilor, după caz: acte de proprietate, extras de carte funciară, în cazul apartamentelor adeverinţa eliberată de asociaţia de proprietari sau locatari care să arate că proprietarii sunt la zi cu datoriile faţă de aceasta, documente din care rezultă datoriile comune contractate în timpul căsătoriei etc.

1. cererea de divorţ va fi semnată de ambii soţi sau de către un mandatar comun, cu procură specială autentică. Dacă mandatarul este avocat, el va certifica semnătura soţilor, potrivit legii;

2. la termenul de judecată, în faţa instanţei, părţile se vor înfăţişa în persoană, cu excepția cazului în care unul dintre soţi execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicţie judecătorească, are reşedinţa în străinătate sau se află într-o altă asemenea situaţie, care îl împiedică să se prezinte personal; în astfel de cazuri, cel în cauză se va putea înfăţişa prin avocat, mandatar sau, după caz, prin tutore ori curator

3. după caz, în cererea de divorţ soţii vor stabili şi modalităţile în care au convenit să fie soluţionate cererile accesorii divorţului (exercitarea autorităţii părinteşti, contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, locuinţa copilului şi dreptul părintelui de a avea legături personale cu acesta, numele soţilor după divorţ și dacă se solicită partajul bunurilor);

În faţa instanţei, soții se vor înfăţişa în persoană, cu excepția cazului în care unul dintre soţi execută o pedeapsă privativă de libertate ( este la închisoare), este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicţie judecătorească, are reşedinţa în străinătate sau se află într-o altă asemenea situaţie, care îl împiedică să se prezinte personal; în astfel de cazuri, cel în cauză se va putea înfăţişa prin avocat, mandatar sau, după caz, prin tutore ori curator.

La termenul de judecată, instanţa va verifica dacă soţii doresc în continuare desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor şi, în caz afirmativ, va pronunţa divorţul, fără a face menţiune despre culpa soţilor. Prin aceeaşi hotărâre, instanţa va lua act de învoiala soţilor cu privire la cererile accesorii, iar dacă soţii nu se învoiesc asupra acestora din urmă, instanţa va administra probe pentru soluţionarea acestora.

Instanţa va încerca la fiecare înfăţişare împăcarea soţilor.

Dacă la termenul de judecată, reclamantul lipseşte nejustificat şi se înfăţişează numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusţinută.

Soţii se pot împăca în tot cursul judecăţii, iar în acest caz instanţa va lua act de împăcare şi va dispune, prin hotărâre definitivă, închiderea dosarului, precum şi restituirea taxelor de timbru, dacă au fost achitate. Oricare dintre soţi va putea formula o cerere nouă pentru fapte petrecute după împăcare şi, în acest caz, se va putea folosi şi de faptele vechi.

Instanţa hotărăşte, odată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi ascultă.

Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei.

După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel. Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi, iar celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.

În ceea ce privește locuinţa copilului după divorţ, potrivit art.400 din Codul civil, în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic. Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior. În mod excepţional, şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili locuinţa acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire. 

Doar în caz de neînţelegere între părinţi, instanţa decide cu privire la modalităţile de exercitare a acestui drept, ascultarea copilului care a împlinit 10 ani fiind obligatorie, iar în mod excepțional poate fi ascultat și copilul care nu a împlinit încă această vârstă.

Numele de familie după divorț:

1. la desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei. Instanţa ia act de această înţelegere prin hotărârea de divorţ;

2. pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soţi sau de interesul superior al copilului, instanţa poate să încuviinţeze ca soţii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înţelegeri între ei;

3. dacă nu a intervenit o înţelegere sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi poartă numele dinaintea căsătoriei.

Obligaţia de întreţinere între foștii soți (art.389 Cod civil)

(1) Prin desfacerea căsătoriei, obligaţia de întreţinere între soţi încetează.

(2) Soţul divorţat are dreptul la întreţinere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei. El are drept la întreţinere şi atunci când incapacitatea se iveşte în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea este cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria.

(3) Întreţinerea datorată potrivit dispoziţiilor alin. (2) se stabileşte până la o pătrime din venitul net al celui obligat la plata ei, în raport cu mijloacele sale şi cu starea de nevoie a creditorului. Această întreţinere, împreună cu întreţinerea datorată copiilor, nu va putea depăşi jumătate din venitul net al celui obligat la plată.

(4) Când divorţul este pronunţat din culpa exclusivă a unuia dintre soţi, acesta nu beneficiază de prevederile alin. (2) şi (3) decât timp de un an de la desfacerea căsătoriei.

(5) În afara altor cazuri prevăzute de lege, obligaţia de întreţinere încetează prin recăsătorirea celui îndreptăţit.